Traducciones
Cand o sa te faci mare
Roman cu o puternică încărcătură autobiografică, Când o să te faci mare aduce în prim-plan povestea unei familii de imigranți români din Spania, văzută prin ochii protagonistului de numai nouă ani.
Perspectiva sa inocentă și totuși atotcuprinzătoare ne poartă printr-o poveste despre supraviețuire și căutare, într-o lume în care fuga de sărăcie aduce cu sine noi greutăți. Marcat de un profund spirit poetic, debutul în proză al lui Miguel Gane își poartă cititorii, cu tandrețe și fermitate deopotrivă, prin dramele inerente emigrării și prin vicisitudinile începutului unei noi vieți.
Albastru
Albastru este un loc nepopulat, nelocuit de vreun trup viu, un spațiu vast în care totul stă să fie construit, în care totul stă să fie născut. Albastru este primul pământ, dar și ultimul: prima dată când se iubește, când se sărută, dar și când se pierde. Albastru este începutul unui drum și este, totodată, cât s-a parcurs până acum. În Albastru, totul vrea să se așeze încet, încet, sub un cer senin, ca o poezie care știe unde să atingă, unde să doară, unde să vindece.”
Nel 1974, in una sala espositiva di Napoli, l’artista serba Marina Abramović si sottomise a una performance chiamata Rhythm 0. Attorno al suo corpo, aveva posizionato settantadue oggetti, divisi in due categorie: oggetti di piacere e oggetti di dolore. Assumendosene ogni responsabilità, invitò il pubblico a usarli su di lei, trasformandosi anch’essa in un oggetto. Lo scopo era quello di osservare il comportamento umano nei con-fronti della vulnerabilità. Sebbene, in un primo momento, gli spettatori fossero mossi dalla benevolenza, mostrandosi clementi, poco a poco, di fronte alla passività del soggetto, iniziarono ad aumentare l’intensità delle loro azioni, a tal punto che, a partire dalla terza ora, cominciarono ad aggredire l’artista fisicamente e sessualmente. Le strapparono i vestiti, le fecero dei tagli sul collo e arrivarono persino a puntarle ad-dosso una pistola carica. Uno dei partecipanti usò un rossetto per scriverle la parola END sulla fronte. I giornalisti raccontano che Abramović fu sul punto di perdere la vita. Concluse le sei ore, il gallerista mise fine all’esibizione. In quell’istante, l’artista tornò ad acquisire la sua condizione di essere umano. Era come se si ricostruisse attraverso il movimento. Subito dopo, iniziò a passeggiare tra gli spettatori, cercando di intercettare il loro sguardo. Alcuni, coscienti delle proprie azioni, faccia a faccia con la realtà, la evitavano e pare che la maggior parte di loro scappò via.